Nu vrea să vină primăvara...
la câtă iarnă e în noi,
Oricât se duce-n noapte seara,
o tragem repede-napoi.
Vremii de noi deloc nu-i pasă,
știindu-ne nepăsători,
Că facem tot mai bună casă
cu norii mari, apăsători.
Spunem că nu se înțelege,
în ce tipare suntem puși,
Dar vrem și pentru vreme lege,
să-i fim și vremii trepăduși.
Ne ținem după calendare,
tot mai puțin privim spre cer,
Și ni-i cu mare supărare
când ne trezim cuprinși de ger.
I-am pune, parcă, bariere,
să fie după cum voim,
Grăbind-o din întârziere,
sau din grăbire s-o oprim.
I-am da, cerând să nu refuze
tot ce ne-ar fi fără folos
Ca să avem noian de scuze
când faptele ne ies pe dos.
Suntem pe drum și n-avem stare,
și nu știm cum să ne oprim,
Nimic nu-i cert, doar ni se pare
că viața, totuși, o trăim.
Dar n-avem timp... și stăm în pace
când ardem tot, chiar și pe noi,
Spunând că nu avem ce face,
chiar dacă mergem spre-napoi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu